Coreea de Sud – poarta 2 ASIA / Romania – poarta 2 Europa: Cluster Consorţiul din nordul Transilvaniei merge internaţionale!

Anul 2016 s-a dovedit a fi unul important pentru nordul Transilvaniei Cluster consortiu pentru a deschide cooperarea cu partenerii din Asia. Acest lucru a fost posibil datorită dezvoltării economice, culturale şi academice raporturilor dintre companiile din România şi Coreea de Sud. Suport pentru această abordare, de asemenea, a fost posibilă prin semnarea unui Memorandum de înțelegere între primăria Cluj-Napoca, un important reprezentant al stâlpului instituţionale a consorţiului şi mici & mediu Business Corporation (SBC), coreeană IMM-urilor naţionale de sprijin Agenţiei, una dintre autoritățile economic cel mai important în Coreea de Sud. În conformitate cu memorandumul, cele două instituţii se angajează să colaboreze pentru a promova investiţiile şi cooperarea între companii prin schimbul de informaţii şi experienţă, transfer tehnologic, Asociaţia pentru dezvoltarea de proiecte, alianţe strategice şi aşa mai departe. Astfel, un pas important spre realizarea angajamentelor a fost organizarea unei misiuni economice în Coreea de Sud prin nordul Transilvaniei Cluster consorţiului în parteneriat cu Cluj-Suwon deschis Podul Consortiul Cultural şi de […]


Tehnologii Noi in Agricultura

Tehnologii noi in agricultura   Anul trecut, am inceput asistarea companiei Love of Soil 119, companie coreeana specializata in utilaje si tehnologii pentru agricultura.Inscrisa in programul gloink, aceasta deja incerca de cativa ani sa introduca tehnologii noi in piata europeana, in special in Romania. Compania produce utilaje pentru irigatii, tratamente plantelor si solului, fiind totodata pionierul introducerii cartofului dulce in Romania.   Daca in primii ani, rezultatele s-au lasat asteptate, de la preluarea cazului de catre OBC, lucrurile s-au schimbat in bine. In primul rand, s-a acordat asistenta profesionala, pentru evaluarea si verificarea partenerilor, iar pentru prima data, compania coreeana a primit studii de piata si marketing, realiste. Daca partenerii din primii ani, nu sau dovedit a fi cei potriviti, la doar cateva luni de la primirea cazului, s-a incheiat parteneriatul cu compania clujeana Bronto Comprod SRL. In calitate de distribuitor exclusiv al Love of Soil 119 Machinery Co., compania clujeana pune la dispozitia agricultorilor romani si  europeni tehnologia coreeana, pentru […]


„Martisor” in Suwon

In perioada 25-29.09.2013, am organizat participarea cu o delegatie mixta, la seria de evenimente Zilele Orasului Suwon, care a inclus a 50-a editie a festivalului Hwaseong. In acest an, am obtinut sa fie invitati, pe langa maestri bucatari, participanti la minifestivalul cultural, si un ansamblu folcloric, care sa participe la componenta folclorica a festivalului Hwaseong. Acesta, in reciprocitate cu evenimentele organizate in luna mai de Open Bridge Consortium, precum si a actiunilor de promovare a Romaniei in Coreea de Sud. Intrucat nu era inclus in bugetul initial al organizatorilor, a trebuit sa se participe cu o echipa restransa, insa formata din cei mai buni. Iar acestia, au fost Ansamblul Martisorul, al Casei de Cultura a Studentilor Cluj-Napoca, care au repetat succesul de anul trecut, de la Folkloriada Anseong. Anul trecut au ramas in memoria coreenilor, pentru prestatia deosebita, numele Martisorul adaugandu-se altor nume romanesti ramase in memorie ca indici ai performantei, (Nadia Comaneci, Gheorghe Hagi,etc) Delegatia romana a fost prezenta si […]